Atributele lui Dumnezeu - Morale (Partea 2)

Dumnezeu este drept si virtuos, impartial, plin de dragoste si de mila. El este Suveran.

Dumnezeu este drept si virtuos (Deut. 32,4; Is. 30,18; 45,21; 2 Cron. 12,6; Ezra 9,15; Neom. 9,33; Ps. 89,14; Dan. 9,14; Ioan 17,25; 2 Tim. 4,8; Apoc. 16,5; Zac. 3,5). Aceasta insusire este deseori numita "cealalta latura a lui Dumnezeu", deoarece oamenii sunt inclinati sa sublinieze calitatile Sale mai blande in detrimentul acesteia. Dreptatea Sa este o expresie a sfinteniei Sale si este ceruta de aceasta. Bunatatea si asprimea lui Dumnezeu Il reprezinta in mod egal (Rom. 11,22). Dreptatea cere rasplata si pedeapsa. A administra una fara cealalta inseamna a comite o nedreptate. Rasplata este dreptate care da. Pedeapsa este dreptate care ia sau care cere platirea unui pret. Dumnezeu nu ar putea fi perfect din punct de vedere moral daca ar lasa pacatul nepedepsit si virtutea nerasplatita. A tolera pacatul considerandu-l ca nefiind mai rau decat virtutea inseamna a fi nedrept. A respinge virtutea ca nefiind mai mult decat pacatul inseamna de asemenea a fi nedrept. Razbunarea este un lucru pe care numai Dumnezeu are dreptul sa il faca (Rom. 12,19; 2 Tes. 1,7-9). Razbunarea Sa este una care doreste sa apere ceea ce este adevarat, sa sprijine ceea ce este drept in defavoarea a ceea ce este nedrept, si nu una care umareste sa plateasca cu aceeasi moneda, care contraatacata. "Uita-te, deci, la bunatatea si asprimea lui Dumnezeu: asprime fata de cei ce au cazut, si bunatate fata de tine, daca nu incetezi sa ramai in bunatatea aceasta; altmintrelea, vei fi taiat si tu" (Rom. 11,22) Dumnezeu este un Dumnezeu al dragostei si al maniei (Rom. 1,18; Ef. 5,6; 2 Cron. 28,11). "Ca unii care cunoastem, deci, frica de Domnul, pe oameni, cautam sa-i incredintam; dar Dumnezeu ne cunoaste bine, si nadajduiesc ca si voi ne cunoasteti bine in cugetele voastre" (2 Cor. 5,11). "Grozav lucru este sa cazi in mainile Dumnezeului celui viu" (Ev. 10,31)! "Da, pustiitorul se arunca asupra lui, asupra Babilonului; vitejii Babilonului Sunt prinsi, si li se sfarima arcurile. Caci Domnul este un Dumnezeu care rasplateste! El va da negresit fiecaruia plata cuvenita lui" (Ier. 51,56)! Dreptatea va fi impartita la judecata. Virtuosul este inaltat la viata; cei rai sunt condamnati (Ioan 5,29). Despartirea oilor de capre (Mt. 25,33). Despartirea graului de neghina (Mt. 13,37-43; 3,12). Acum suntem sub obladuirea milei, dar atunci vom primi fiecare dupa dreptate. Dreptatea se manifesta in rasplata. De exemplul cu privire la Moise in Evrei 11,26 - "El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogatie decat comorile Egiptului, pentru ca avea ochii pironiti spre rasplatire." "Ferice va fi de voi cand, din pricina Mea, oamenii va vor ocari, va vor prigoni, si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevarate impotriva voastra" (Mt. 5,11-12)! "Sa nu va parasiti, deci, increderea voastra pe care o asteapta o mare rasplatire" (Ev. 10,35)! Unii vor avea parte de odihna (2 Tes. 1,7-9). Exista promisiunea unui rai in care poti castiga un loc; si avertismentul unui iad, si trebuie sa facem tot posibilul sa nu ajungem in el. Dreptatea se manifesta de asemenea in pedeapsa. Pedeapsa pe care o vor primi unii (2 Tes. 1,7-9). Exemple de astfel de pedepse sunt expulzarea din rai a ingerilor, alungarea din gradina Edenului, blestemul revarsat asupra omenirii si a sarpeluii; potopul, Sodoma si Gomora, epidemiile din Egipt, sclavia popoarelor israelian si iudeu, decaderea altor popoare necredincioase, moartea lui Anania si a Safirei si avertismentele impotriva iadului. Dreptatea se manifesta in impartialitate. Dumnezeu nu ia oamenii asa cum sunt (prosopolapion - nu-i accepta pe baza a ceea ce sunt). (Fapte 10,34-35; Tit 2,11; Apoc. 20,17; Rom. 1,16-17; 2,11-12; Gal. 3,28). Mantuirea este oferita tuturor, indiferent de rasa, sex, nationalitate, statut social, situatie materiala, ocupatie, nivelul educatiei, etc. Toti sunt invitati sa vina la El, sa asculte invataturile Sale, sa participe la inchinare, sa-L iubeasca, sa-I fie credinciosi, sa se tina departe de rau, etc. Dumnezeu nu-i judeca pe baza caracteristicilor externe, ci pe baza a celor interne pe cei care se incred in El si-L urmeaza. Desi Dumnezeu i-a invitat pe toti, vor fi unii care nu vor veni (Mt. 23,37). Fiecare va fi judecat pe baza faptelor sale (Rom. 2,6; 2 Cor. 5,10; Apoc. 20,13; Rom. 14,12). Nu este nici o contradictie intre dragostea si mila lui Dumnezeu, pe de o parte, si mania si dreptatea Sa pe de alta. Dumnezeu a dat dovada si de una si de alta cu ocazia jertfei lui Cristos (Rom. 3,25-26). Moartea si suferinta loctiitoare a lui Isus a implinit cererea de dreptate. Dreptatea fiind facuta, mila putea fi si a fost oferita. Din moment ce Dumnezeu este dragoste, El nu a putut sa nu simta manie impotriva a ceea ce distruge ceea ce El iubeste. Judecata va fi facuta de Cristos (Fapte 17,31); mila de asemenea este oferita de Cristos (Iuda 21). Dumnezeu este Suveranul, "un Imparat vesnic" (Ier. 10,10). Dumnezeu este deasupra a tot; a absolut tot. El este DUMNEZEUL PREA INALT (Gen. 14,18; Ev. 7,1). Nici unul nu este ca Domnul Dumnezeul nostru (Ex. 8,10; 9,14; Deut. 33,26; Is. 46,9; Is 7,22). Dumnezeirea are puterea si autoritatea in cel mai inalt grad (Mt. 28,18). Dumnezeu I-a dat intaietate lui Cristos (Col. 1,18). El este mai presus de orice (Ef. 1,21; 4,6; Fil. 2,9-11). In virtutea acestei intaietati, Dumnezeu domneste. Omul trebuie sa se supuna poruncilor Lui. Noi suntem creatiile Sale. Creatia este mai mare decat Creatorul? (Rom. 1,25; Fapte 17, 24-25). Dumnezeu are dreptul sa faca tot ce vrea cu noi. Trebuie sa ne supunem Lui. Iehova-Nissi inseamna "Yahweh este" (Ex. 17,15). (Mt. 22,37-38; Ex. 20,3; 20,5; Mt. 6,33; 10,37; 6,24). Nimeni nu trebuie sa fie pus inaintea lui Dumnezeu (Mt. 10,37). Dumnezeu nu va imparti cu nimeni pozitia Sa conducatoare (Mt. 6,24). Dumnezeu ne cheama prin intermediul Evangheliei (1 Tes. 2,14). Noi trebuie sa raspundem cu ascultare (Mt. 7,21; F.A. 22,16; 1 Pt. 3,21). Nimic nu este mai mare decat Dumnezeu (2 Sam. 7,22; Iov 36,26; Apoc. 19,17; Ps. 48,1). Ce a spus Isus Cristos despre Dumnezeu 1. Singurul Dumnezeu (Ioan 10,30) 2. Atributiile Sale provenite din faptul ca El ne este Tata 3. Este perfect 4. Le da lucruri bune celor ce I le cer (Mt. 7,11) 5. Puterea lui Dumnezeu (Mt. 6,26; 5,45) 6. Providenta lui Dumnezeu (Mt. 6,10; 10,29) 7. Bunatatea lui Dumnezeu (Mt. 10,18) 8. Dreptatea lui Dumnezeu - cei care se supun sunt considerati virtuosi (Rom. 4,24; Mt. 7,22; 6.1; 16,27; Mt. 25,31-46; Ioan16,18) 9. Dreptatea lui Dumnezeu - cei ce nu aduc roada sunt pliviti (Ioan 15,2; Mt. 25) 10. Harul si caracterul iertator al lui Dumnezeu (Mt. 6,14) 11. Dumnezeu iubeste (Ioan 14,21) 12. Dumnezeu traieste (Mt. 16,16) 13. Sfintenia lui Dumnezeu (Ioan 17,11) 14. Virtutea lui Dumnezeu (Ioan 17,25) 15. Vesnicia, Omniprezenta si Omniprezenta nu sunt numite, dar se face aluzie la ele in planul izbavirii si in alte afirmatii. Toate lucrurile sunt posibile pentru Dumnezeu (Mc. 10,27) Toata autoritatea (Mt. 28,18) Cunoaste inimile (Lc. 16,15) Stie cand se va intoarce Cristos (Mt. 24,30;36) Domnul cerurilor si al pamantului (Mt. 11,25) Ne cunoaste toate nevoile (Mt. 6,8;32) Raspunde rugaciunilor (Mt. 7,7) 16. Sfanta Treime (Mt. 28,19) 17. Este etern (Mt. 28,20; Ioan 8,58) 18. Dumnezeu este Duh (Ioan 4,24) 19. Dumnezeu este impartial (Mt. 8,11; Apoc. 3,20) 20. Dumnezeu este rabdator: oaia pierduta, moneda pierduta, baiatul ratacit (Lc. 15)

Atributele lui Dumnezeu - Morale

Dumnezeu este sfant, bun, drept, adevar, milostiv, plin de har. El ne este sprijin, sursa tuturor binecuvantarilor, protector, putere, mangaiere si sursa de liniste.

Dumnezeu este sfant (Is. 5,16; 6,3; Ps. 99,9; Rev. 4,8). Asta inseamna ca Dumnezeu este diferit si mai presus decat toate fiintele. Dumnezeu este sfintit, si asta datorita bunatatii si perfectiunii Lui (Mt. 5,48; 19,17). El este strain de orice fel de rautate, nedreptate si pacat moral (Iacov 1,13; 1 Ioan 1,5). Faptul ca este sfant nu este un atribut de sine statator, ci unul care se rasfrange si asupra altor atribute. Este imposibil, chiar si numai pentru analiza, sa fie separata sfintenia lui Dumnezeu de celelalte atribute ale Sale. Intr-un fel, toate celelalte atribute au legatura cu sfintenia. Sfintenia lui Dumnezeu este inclusa in fiecare din celelalte atribute. Vointa lui Dumnezeu este expresia faptului ca este sfant. "Sfantului lui Israel" (2 Regi 19,22; Ps. 71,22; Is. 1,4; 5,19; 10,20) aceasta expresie este folosita de mai multe ori in Isaia. Acest lucru cere facerea unei distinctii care sa-L separe pe Dumnezeu din punct de vedere etic de restul lumii. Pe parcursul vietii sale, omul poate sa reflecte in mod limitat sfintenia lui Dumnezeu. "Caci Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru; voi sa va sfintiti, si fiti sfinti, caci Eu sunt sfant; sa nu va faceti necurati prin toate aceste taratoare care se tarasc pe pamant" (Lev. 11,44; cf. 19,2). "ca prin ele sa va faceti partasi firii dumnzeiesti..." (2 Pt. 1,4; cf. Ev. 12,10). Un asemenea lucru este posibil numai cand omul se tine departe de pacatele lumii (Ioan 17,16; 2 Cor. 6,16-7,1; 1 Ioan 2,15-17). Sfintenia lui Dumnezeu este un standard perfect (1 Pt. 1,15; Lev. 11,44). Sfintenia se manifesta prin dreptate, adevar, gelozie, autoritate si neprihanire. Sfintenia face ca Dumnezeu sa fie inaccesibil celor pacatosi, acestia putand sa comunice cu El doar printr-un mediator (1 Tim. 2,5; Ioan 14,6; Ev. 12,24). Dumnezeu gaseste placere in ceea ce este drept; El uraste tot ce este mincinos (Ier. 9,24; Ps. 119,104; 37,23; Prov. 6,16-19). Sfintenia indeamna la respect profund laudare si inchinare (Ps. 22,3; Ev. 12,28-29). Sfintenia are nevoie de rasplata impotriva raului, cum ar fi potopul, Sodoma si Gomora, distrugerea Canaanului si toate celelalte rele (Gal. 6,7-8). Asocierea si alegerea de catre Dumnezeu pentru anumite insarcinari a unor oameni, vase, case, munti, legi, regiuni, vesminte, untdelemnuri, zile, daruri, cununi, uleiuri, Scripturi etc., duce la sfintirea acestor lucruri. Ele nu sunt sfinte prin aceea ca ar fi neprihanite din punct de vedere moral, deoarece aceste lucruri sunt non-morale. Ele sunt sfinte deoarece Ii apartin lui Dumnezeu, iar Dumnezeu este sfant. Sfintenia Sa il obliga pe om. Ceea ce il obliga pe om sfintenia Sa, dragostea Sa indeplineste si face posibil. Sfintenia Sa dicteaza raspunsul Sau cu privire la pacatul nostru. Nu se poate face distinctie intre sfintenia si bunatatea Sa (Mt. 19,17; Mc. 10,18). Dumnezeu iubeste; insasi natura Sa este dragoste (1 Ioan 4,8). Dragostea Sa Il are ca forma de manifestare pe Cristos (Ioan 3,16; Rom. 5,6-9). Dragostea Sa cere sa I se raspunda tot cu dragoste (1 Ioan 4,19). Dragostea oferita ca raspuns nu poate fi separata de supunere (Ioan 15,14; 14,15; 1 Ioan 5,3). Dragostea Sa este fundamentul dragostei noastre unii pentru altii (1 Ioan 4,20-21). Dragostea Sa nu va disparea niciodata (Rom. 8,35-39). Dar dragostea nu implica aprobare. Dragostea nu este un principiu abstract, ci mai degraba o manifestare a bunatatii lui Dumnezeu. Dragostea din toata inima este in cautarea a ceea ce este mai bun in celalalt. Dumnezeu ii iubeste pe pacatosi si uraste pacatul. Nici nu ar putea fi altfel in cazul dragostei (1 Cor. 13). Dumnezeu este milostiv (Iac. 5,11; Ps. 103,8). Mila este o bunatate neobligatorie revarsata asupra celor aflati in necaz. Mila nu este o chestiune de datorie. Vorbim despre mila atunci cand cineva nu primeste ceea ce merita; vorbim despre har atunci cand o persoana primeste ceea ce nu ar merita. Mila este posibila deoarece vorbim despre un Dumnezeu drept, si asta numai pentru ca nevoia de dreptate a lui Dumnezeu este satisfacuta prin alte moduri (Rom. 3,25-26). Exista multe Scripturi care vorbesc despre mila lui Dumnezeu (1 Tim. 1,13; Tit 3,5). Dumnezeu este plin de har (Ps. 103,8; 86,15). La fel ca mila, harul nu este o chestiune ceruta de datorie. Harul este bunatate rasfranta asupra celor ce nu o merita; este un favor nemeritat. Este oferit tuturor (Tit 2,11). Credinta ne ofera acces la har (Rom. 5,2). Este calea izbavirii (Ef. 2,8-9; Rom. 11,6). Harul ii ofera omului ce nu este in stare sa obtina singur. Multe Scripturi vorbesc despre harul lui Dumnezeu. Nimic nu este intr-o mai mare masura terenul de manifestare al harului decat iertarea pacatelor omului prin sangele Fiului Sau perfect. Este vorba de har si in cazul pacatelor neintentionate (Rom. 7)? Ce se spune in 1 Ioan 1,7... in legatura cu aceasta chestiune? Dumnezeu ne este sprijin, sursa tuturor binecuvantarilor, protector, putere, mangaiere si sursa de liniste. El este cel ce ne ofera toate darurile bune si perfecte (Iacov 1,17). Dumnezeu ne este sprijin, putere si refugiu (Ps. 46,1). Dumnezeu ne este Tata si Pastor (Mt. 6,9; Ps. 23). Toate acestea sunt manifestari ale bunatatii Sale in relatia Sa cu omul. Iehova "va purta de grija" (Gen. 22,14). Lui Dumnezeu Ii pasa (Mt. 6,25-30; 7,9-11; 1 Pt. 5,7). El Dumnezeul care ofera toate mangaierile (2 Cor. 1,3-4; 7,5-7). Providenta Sa s-a manifestat in mod miraculos si "providential." In Scripturi ni se vorbeste despre providenta miraculoasa. Grija providentiala a lui Dumnezeu pentru noi exista si in zilele noastre (Iosif si Ester). Nu putem demonstra pe cale empirica ce anume face dintr-un act de-al lui Dumnezeu din zilele noastre o fapta ce intra in sfera grijii providentiale? (Mt. 7,11: "Deci, daca voi, care unteti rai, stiti sa dati daruri bune copiilor vostri, cu cat mai mult Tatal vostru, care este in ceruri, va da lucruri, bune celor ce I le cer!). El este Dumnezeul pacii (Ev. 13,20). Pacea lui Dumnezeu ne depaseste puterea de intelegere (Fil. 4,7). Dumnezeu ofera pace spirituala, adica, pace printre oameni (Ef. 2,13-16). Isus este Printul pacii (Is. 9,6). Matei 10,34: "Sa nu credeti ca am venit s-a duc pacea pe pamant; n-am venit sa aduc pacea; ci sabia." Nu va putea exista pace intre credincios si necredincios. Dumnezeu este Adevar (Ioan 17,3; 1 Tes. 1,9; Rom. 3,4; 1 Ioan 5,20). Dumnezeu inseamna cunoastere, afirmatii si expuneri mereu conforme cu realitatea. El este adevarul personificat, intreaga esenta a adevarului (Apoc. 3,14; 19,11). Cuvantul Sau este adevar (Ioan 17,17). El este adevarul (Ioan 14,6). Adevarul lui Dumnezeu este absolut si fara urma de ticalosie. Adevarul Sau este simbolul sinceritatii si al credibilitatii. Lui Dumnezeu Ii este imposibil sa minta (Ev. 6,18). Aceia care afirma altceva decat Dumnezeu sunt niste mincinosi (1 Ioan 1,8;10, 2,4;22; 4,20; 5,10; Rom. 3,4). Nu e vorba ca asa vrea El, ci de faptul ca nu poate minti. Nefiind nimeni mai presus de El care sa confirme adevarul, Dumnezeu "S-a jurat pe Sine insusi" si pe promisiunea Lui (Ev. 6,13;18). Cum se impaca sinceritatea Sa cu faptul ca nu a pus in practica unele dintre amenintarile Sale? Daca amenintarile Sale sunt neconditionale si absolute, Dumnezeu nu este inconstant in ceea ce priveste promisiunile Sale (2 Pt. 3,9). Daca ele sunt conditionale, sinceritatea lui Dumnezeu cere ca ele sa nu fie puse in practica atunci cand sunt indeplinite conditiile puse de El.

Esenta lui Dumnezeu

Dumnezeu este o Fiinta spirituala si nu una fizica (Ioan 4,24; 2 Cor. 3,17-18). Un spirit nu este alcatuit din carne si oase (Lk. 24,39). El nu este ca lucrurile fizice (F.A. 17,29; Rom.1,23). Din moment ce asa stau lucrurile, cum explicam faptul ca Biblia Il descrie pe Dumnezeu ca avand un corp, lucru pe care l-am inteles din referirile la mainile, bratele, ochii, picioarele, urechile etc. Sale? (1) Aceste referiri sunt reprezentari antropomorfice (atribuind trasaturi umane unor lucruri care nu sunt omenesti) si simbolice menite sa aduca Infinitul la o scara compatibila cu intelegerea noastra limitat 2000 a. (2) Daca ne sta in putere sa cunoastem catusi de putin caile lui Dumnezeu, acestea trebuie sa ne fie transmise intr-o forma pe care s-o putem intelege, exprimata intr-un limbaj croit dupa standardele umane. (3) Desi termenii antropomorfici sunt extrem de nepotriviti, ne-ar fi mult mai greu sa-L intelegem folosindu-ne de afirmatii strict metafizice abstracte.

Dumnezeu este invizibil (Rom. 1,20; Col. 1,5; 1 Tim. 1,17). Nici un om nu L-a vazut vreodata pe Dumnezeu si nici nu-L poate vedea si sa continue apoi sa traiasca (Ioan 1,18; 1 Tim. 6,16; Ex. 33,20). Atunci cum explicam faptul ca Scripturile spun ca anumiti oameni L-au vazut pe Dumnezeu? (1) Aceste Scripturi folosesc un limbaj figurat. (Poate cineva sa-si vada propriul chip, sau doar imaginea reflectata a acestuia?) (2) Omul poate sa vada doar manifestari ale lui Dumnezeu cand acestea imbraca o forma fizica, cum ar fi in cazul ingerilor intrupandu-se in oameni. (3) Omul Il poate vedea pe Dumnezeu in sensul ca poate vedea lucrarile Lui. (4) Nu putem fi siguri ce anume a fost vazut in situatiile in care se afirma ca unii oameni L-au vazut pe Dumnezeu, dar noi stim ca El nu a fost vazut in toata plenitudinea Sa. Trebuie sa evitam imaginile fizice si mentale ale unei divinitati spirituale si invizibile. ORICARE IMAGINE PRIN CARE S-A INCERCAT REPREZENTAREA LUI NU ESTE CONFORMA CU REALITATEA SI ATRIBUIE LIMITARI UNUI DUMNEZEU ATOTPUTERNIC. Fiind duh si nu fiinta materiala, Dumnezeu nu este afectat de limitari, nu imbatraneste, nu are slabiciuni, nu simte durerea si nici alte lucruri specifice conditiei umane. Aceasta esenta de a fi spirit este esentiale realitatii restului esentei si atributilor Sale, cum ar fi personalitatea, omniprezenta, faptul ca este etern, viu etc. Isus L-a descris pe Dumnezeu ca duh opus a tot ce este fizic (Ioan 4,24). Dumnezeu este o persoana. Despre Dumnezeu se vorbeste ca si despre o persoana in Biblie. Omul are o personalitate atasata corpului; Dumnezeu are o personalitate, insa fara corp (cel putin nu unul fizic). Dumnezeu intruneste caracteristicile unei personalitati. Persoanele au constiinta de sine. Aceasta reprezinta mai mult decat simpla constiinta sau constienta pe care poate o poseda pana si o fiara salbatica. Persoanele nu numai ca gandesc, dar si analizeaza ceea ce gandesc. Persoanele pot sa isi dea seama in ce masura poseda constiinta de sine. Dumnezeu are o constiinta de sine; "Eu sunt Cel ce sunt" (Ex. 3,14; 1 Cor. 2,10). Observati celelalte trasaturi de caracter pe care le poseda Domnul: intelect (Gen. 18,19; Ex. 3,17; F.A. 15,18), sentimente (El se intristeaza adanc, Gen. 6,6; iubeste, Ioan 3,16; si multe altele, Ps. 103,8-12), hotarare (Gen. 3,15; Ps 115,3; Ioan 6,38), darul vorbirii (Gen. 1,3), vaz (Gen. 11,5), auz (Ps. 94,9), puterea de a invidie (Ex. 20,5), compasiune (Ps. 111,4), este capabil de rezistenta extrema la oboseala (Is. 40,28) si de activitate continua (Ioan 5,17). Observati: unele dintre aceste trasaturi vor fi luate in discutie laolalta cu alte caracteristici. Dumnezeu este un Dumnezeu viu (1 Tes. 1,9; Mt. 16,16). El este mai degraba insufletit decat neinsufletit; nu este o substanta sau o influenta materiala. Viata presupune putere si activitate. Acest fapt Il plaseaza pe Dumnezeu la polul opus fata de idoli si icoane. Dumnezeu este reunit in trei persoane (adica in sfanta Treime). Vom purta o discutie mai in profunzime despre acest lucru mai tarziu, insa aici vom face cateva afirmatii prin care vom prezenta reunirea lui Dumnezeu in trei persoane... (1) Prin "reunire" vrem sa spunem ca nu exista decat un singur Dumnezeu si ca natura divina a lui Dumnezeu este neimpartita si nedivizibila (Dt. 4,35; 4,39; 6,4; Ioan 17,3; 1 Cor. 8,4-6; 1 Tim. 2,5; Iacov 2,19). Exista o singura divinitate intreaga. (2) Totusi, pot fi distinse trei elemente in aceasta unica esenta a dumnezeirii; trei persoane cunoscute sub numele de Tatal, Fiul si Sfantul Duh. (3) Exista o unitate a esentei sau a substantei, a scopului, a stradaniei, chiar si in relatia interna ce exista in Sfanta Treime. Divinitatea (care de multe ori este numita Treimea (sau Sfanta Treime) nu predica o invatatura a unui Dumnezeu intreit, ci una care se sprijina pe trei persoane, fiecare fiind parte integranta a esentei divinitatii si formand treimea sau Sfanta Treime. (4) Fiecare dintre aceste trei persoane este numita Dumnezeu. (Tatal, Ioan 20,17; Fiul, Ev. 1,8; Sfantul Duh, F.A. 5,3-4). (5) Exista multe relatari biblice in care este vorba despre doua sau chiar despre toate cele trei persoane in acelasi timp, si cu toate acestea este clar ca se face distinctie intre ele (cf. Mt. 3,13-17). (6) Folosirea substantivelor si pronumelor care se refera la dumnezeire la forma de plural este de asemenea un argument in favoarea Sfintei Treimi. (7) O exemplificare cuprinzatoare si exacta a acestei naturi a lui Dumnezeu este sortita esecului. Unii au comparat-o cu uniunea dintre sotie si sot, care raman totusi doi (nu devin un intreg). Dar acest lucru nu este in totalitate adevarat. Totusi, neputinta noastra de a explica natura Sfintei treimi sau de a intelege in totalitate natura acesteia nu dezminte realitatea naturii Treimii. Neputinta noastra nu face decat sa sublinieze distinctia dintre omenire si divinitate; dandu-i mai multe motive omenirii sa priveasca dumnezeirea cu un real respect. Cuvantul DIVINITATE apare numai de trei ori; de fiecare data provenind de la un alt cuvant, inrudit indeaproape insa cu celelalte doua. (1) Theion, in F.A. 17,29, inseamna "DUMNEZEIRE." Este exprimata mai mult decat ideea de a fi divin, care poate denumi orice vine din rai sau este admirabil in cel mai inalt mod. Cristos a fost divin, insa mai mult decat doar venit din rai. Era dumnezeire in carne si oase (Ioan 1,1-18). (2) Theiotes, in Romani 1,20, este tradus prin "putera lui vecinica si dumnezeire Lui." Dumnezeirea poate fi vazuta "cand te uiti cu bagare de seama la lucrurile facute de El." Dumnezeire este in opozitie cu omul pacatos si cu fiintele inferioare in general. Acest cuvant subliniaza caracteristicile dumnezeirii. (3) Theotes, in Coloseni 2,9, se refera la totalitatea a tot ceea ce intra in cadrul semnificatiilor ideii de dumnezeire. Aici este exprimat caracterul unic al lui Isus Cristos. Tot aici este definita incarnarea in modul cel mai clar. Se refera la insasi esenta dumnezeirii prin intermediul careia sunt determinate toate caracteristicile. Se refera la cea mai completa conotatei a dumnezeirii; Suprematia. Dumnezeu este constient lui Insusi. Acest lucru face ca punerea Sa sub semnul intrebarii si incercarea de a-i afla originile sa fie irelevante. (Intrebarea: "De unde a venit?). Istoria nu dezvaluie un moment anume cand omul nu era constient de existenta unei Fiinte Atotputernice, Atoate stiuitoare, Omniprezente si avand o existenta care nu depinde de nimeni. "Iehova" inseamna "cel care a existat dintotdeauna; cauza ce nu are cauza" (cf. "Yahweh" in Ex. 3,14). Asta inseamna ca Dumnezeu nu depinde in ceea ce priveste existenta Sa de nimeni si de nimic in afara de El Insusi. El nu Isi este propria cauza, deoarece a existat dintotdeauna. Daca si-ar fi putut cauza existenta, Si-ar putea provoca si anihilarea. Caracterul Sau imutabil dezminte aceasta posibiltate. Existenta Sa nu este asigurata de vointa Sa ci de insasi natura Sa. Dumnezeu este etern (Gen. 21,33; Ps. 90,2...; 102,27; Is. 57,15; 1 Tim. 6,16). El este infinit in relatie cu timpul. Nu ne putem gandi la un timp nici la un timp cand nu va mai exista Dumnezeu. Pentru mintile fiind marginite de limite, acesta este un concept foarte greu de inteles. Eternitatea pentru Dumnezeu inseamna un permanent acum; trecut si prezent sunt pentru El asemenea prezentului in anumite privinte. Timpul nu are substanta pentru Dumnezeu (2 Pt. 3.8). Ca si Creator a tot ce exista, El este cauza pana si a timpului. El este constient de succesiunea evenimentelor in timp atat ca sir cat si ca si cum s-ar intampla ACUM. Vesinic inseamna mai mult decat o durata, dar fara inceput si fara sfarsit (E c5 v. 7,3). Imensitatea lui Dumnezeu (Ier. 23,24; 2 Cron. 2,6; 1 Regi 8,27). Dumnezeu este infinit in relatie cu spatiul. Aceasta esenta este demonstrata de una dintre caracteristicile Sal 1456 e - omniprezenta - despre care vom discuta mai tarziu. Accentul este pus aici pe incomensurabilitatea naturii Sale. Studiind esenta lui Dumnezeu, noi invatam noi ne asemanam lui Dumnezeu in unele privinte (desi nu in intreime, ci intr-o masura oarecare), suntem diferiti fata de El in multe altele. Similaritatile cu Dumnezeu ar trebui sa ne trezeasca un respect sanatos fata de noi insine (stiind ca am fost creati "dupa chipul si asemanarea Sa", Gen. 1,27). Diferentele ar trebui sa ne faca sa simtim umilinta, respect si sa ne faca sa constientizam faptul ca suntem dependenti de El (cf. Prov. 3,3-5).

Atributele lui Dumnezeu - non-morale

Dumnezeu este omniprezent (Ps. 139,7-12; F.A. 17,27-28). Aceasta caracteristica exista pentru ca Dumnezeu este duh, si prin a fi omniprezent. Acest lucru inseamna ca El poate fi intr-un fel, pretutindeni in acleasi timp. Asta nu inseamna ca Dumnezeu este pretutindeni tot timpul in aceeasi masura sau avand intotdenuna acelasi scop.
Prezenta lui Dumnezeu este zugravita in cel putin sase ipostaze in Biblie: (1) Cu toti oamenii, buni si rai (Lc. 12,2; Ev. 4,13; Prov. 15,3). (2) Cu poporul Sau (crestinii) intr-o tovarasie mai stransa (Mt. 28,20; Ps. 140,13; 1 Ioan 1,3; Ioan 14,23; Is. 31,5; 1 Pt.3,12). (3) Este prezent in timpul inchinaciunii noastre (Ps. 100,2; 1 Cor. 10,16). (4) Prezenta Sa este atat de continua incat nu scapam de El nici maca 2000 r la moarte (Ps. 23,4; 139,7-12). (5) Toti I se vor infatisa inainte lui Dumnezeu la judecata (Mt. 25,31-34,41; 2 Cor. 5,10). (6) Izbavitiii se vor afla in prezenta Sa vesnica in ceruri (1 Tes 4,16-17; cei pierduti sunt lipsiti de aceasta prezenta (2 Tes. 1,7-9).

Omniprezenta lui Dumnezeu este: (1) O sursa de incurajare pentru aceia care-L iubesc si-L slujesc. Nu suntem nicicand singuri. El ne vede intotdeauna, necazurile, silintele, reusitele, etc. (2) O sursa de avertizare pentru cei care nu-l iubesc si nu-L servesc. Nici un pacat nu va trece neobservat. Nu exista nici o posibilitate sa-L inseli pe Dumnezeu sau sa te ascunzi de El.

Cum ar putea cineva sa explice afirmatiile biblice in care se spune ca Dumnezeu merge dintr-un loc in altul, pentru a fi cu poporul Sau etc.? (Gen. 11,5; Hab. 3,3; Ex. 19,9; Ps. 50,3; Ioan 16,13; 14,23). Raspunsuri posibile: (1) Ajustare a limbajului la intelegerea noastra limitata a lui Dumnezeu, ajustare care tine cont de numeroasele moduri in care este descrisa prezenta lui Dumnezeu (vezi discutiile de mai sus cu privire la prezenta lui Dumnezeu). (2) Dumnezeu se afla mai mult intr-un loc decat in altul deoarece El are un fel de corp sau de forma.

Dumnezeu este atotputernic ? "Eu sunt Dumnezeul Cel atotputernic" (Gen. 17,1). Asta inseamn.a ca Dumnezeu poate sa faca orce doreste, avand puterea atat spirituala cat si fizica sa-si implineasca voile, atata timp cat este vorba despre lucruri care pot fi realizte. (De exemplu, Dumnezeu nu poate face un triunghi circular.)

(1) "Este oare ceva prea greu pentru Dumnul" (Gen. 18,14)? (2) "nimic nu este de mirat din partea Ta" (Ier. 32,17). (3) "Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a inceput sa imparateasca" (Apoc. 19,6). (4) "dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinta" (Mt. 19,26). (5) "El face tot ce vrea" (Ps. 115,3). (6) "face toate dupa sfatul voiei Sale" (Ef. 1,11). (7) "Stiu ca Tu poti totul, si ca nimic nu poate sta impotriva gandurilor Tale" (Iov 42.2).

Puterea Lui este evidenta din creatie, legile naturii si ordinea din natura: (1) "Toate lucrurile au fost facute prin El" (Ioan 1,3). (2) "caci Tu ai facut toate lucrurile" (Apoc. 4,11). (3) "Sa fie...si a fost" (Gen. 1,1). (4) "lumea a fost facuta prin Cuvantul lui Dumnezeu (Ev. 11,3) (5) F.A. 14,15; 17,24; Col. 1,16.

Puterea Lui este evidenta din ceea ce este miraculos. (1) Supranatural; din interventiile divine directe; din cele care nu respecta legile naturale; inlocuind legile naturale. (2) Asupra lucrurilor materiale, bolilor, diavolilor, mortii.

Puterea Lui evidenta din faptul ca mentine intr-o stare de functionalitate aceasta lume (Evrei 1,3; Coloseni 1,17). Din faptul ca El rspunde rugaciunilor (1 Ioan 5,14-15). Din puterea Sa de a distruge, manifestata cu ocazia: Potopului, Sodomei si Gomorei, Smochinului, Dusmanilor lui Israel, Molimelor, Orbirii lui Elimas. Distrugerea raului este o actiune constructiva.

Puterea Lui evidenta din stapanirile oamenilor (Rom. 13). Din providenta dumnezeiasca (Rom. 8,28; Mt. 6,33; 5,45). Din puterea Lui de salva (Ev. 7,25; Rom. 1,16-17). Chiar avand aceasta putere, El nu va nimeni sa se mantuie.

El nu Isi va exercita puterea in contradictie cu propria Sa vointa sau natura. Din acest motiv, ezista unele lucruir pe care Dumnezeu nu le poate face. El nu pate lasa nepedepsita nedreptatea (Hab. 1.13). Nu se poate tagadui pe Sine (2 Tim. 2,13). Nu poate minti (Ev. 6.18). Nu poate comite pacate (Iacov 1,13). El poate face lucruri absurde sau contradictoirii (o stanca prea grea petru ca El s-o ridice; doi munti care sa nu aiba o vale, etc.). El nu Isi folseste intotdeauna intreaga Sa putere.

De ce nu distruge Dumnezeu tot raul? Ar treui sa-si nesocoteasca voia care-i da omului posibilitatea da a fi un agent moral liber si o fiinta care poate sa aleaga pe parcursul a un fel de "perioada proba" a ezistentei pamantest. El i-a dat omului posibilitatea, ca agent moral liber, de fi liber de sub puterea raului.

Omnitneta lui Dumneezeu este: O sursa de icurajare pentru aceia care-L iubesc si-L servesc.
O sursa de avertisment pentru aceia care nu-L iubesc si nu-L servesc.

Dumnezeu este omniscient (Ps. 147,5). Nu exista nici un lucru pe care Dumnezeu sa nu-L stie. E posibil ca El nu Isi foloseste puterea de a fi omniscient intr-o ma mare masura decat isi foloseste toate puterile fizice si spirituale care snt ale Sale. Daca cunoasterea Sa este limitata in vreun fel, asemeni omnipotentei Sale, acest lucru se datoreaza faptuluica asa vrea El si este limitata de propria Sa natura. A spune ca Dumnezeu nu stie un lucru oarecare nu-I pune la indoila in nici un efel omniscienta. Nu putem sti in ce masura Dumnezeu vrea sa stie.

Oamenii nu-L pot insela pe Dumnezeu din cauza cunoasterii Sale (Gal. 6,7-8).

Oamenii nu se pot ascunde de Dumnezeu din moment ce Dumnezeu stie: Raul si binele (Prov. 15,3). Ce se intampla in intruneric si la lumina (Dan. 2,22). Oriunde (Ps. 139, 7;12). Gandurile pe care le au oamenii (1 Cor. 4,5; Apoc. 2,23; Prov. 15,11). Nimic nu-I este ascuns Lui (Iov 26,6; Ev 4,13; Ier 23,23-25). Chiar si cate fire de par avem in cap (Mt. 10,30). "Dar daca nu faceti asa, pacatuiti impotriva Domnului, si sa stiti ca pacatul vostru va va ajunge" (Num. 32,23).

Dumnezeu stie trecutul si viitorul (Is. 46,10). Cunoasterea viitorului de catre Dumnezeu este "previziune." El a prevazut multe lucruri, le-a prezis, le-a plasificat si le-a promis. Previziunile lui Dumnezeu implica predestinarea? Previziunile nu sunt cauzative. Dumnezeu poate sti ce alegere va face in mod liber un agent liber. Nu putem niciodata sa stim mai mult decat un Dumnezeu omniscient.

Dumnezeu a stiuit ca omul va pacatui? Fara indoiala, Dumnezeu cunostea natura omului, ar fi putut fi constient de aceasta posibilitate si chiar de realitatea conform careia omul urma sa acatuiasca. Din acest motiv, Dumnezeu a facut pregatiri pentru mantuirea omului inca dinainte ca omul sa existe (Ef. 1.3-6). Dumnezeu cunoaste in acelasi timp ce este posibil, probabil si un fapt real.

Dumnezeu stie cine va fi izbavit si cine va fi pierdut? Da, cel putin cu privire la categoria de oameni destinati fiecaeia dintre cele doua (Rom. 8,28-30). Stim ca El stie acest lucru pentru ca e-a revelat asta in cuvantul Sau. Dar aceasta nu este o predestinare individuala (Ef. 1,3-6).

Faptul ca Dumnezeu este omniscient reprezinta: O sursa de incuragare pentru cei care-L iubesc si_l servesc. O sursa de avertizare pentru aceia care nu-L iubesc si care nu-L servesc.

Dumnezeu imutabil, adica, neschimbator. Scripturilorne invata ca nu ezista variatii sau schimbari in ceea ce priveste natura lui Dumnezeu (Iacov. 1,17; Mal. 3.6). Aceasta afirmatie se refera la:
(1) Puterea Sa (Rom. 4,20-21). (2) Planurile si scopurile Sale (Rom. 11,29; Is. 46,10). (3) Promisiunile Sale (2 Cor. 1,20; 1 Imp. 8,56). (4) Dreptatea Sa (Gen 18,25). (5) Dragostea si mila Sa (Ps. 103,17; 118; 136.

El este astazi la fel ca ieri si ca intotdeauna (Ev. 13.8). El nu este asemeni omului (Num. 23,19).

Oricare schimbare in natura lui Dumnezeu ar anula restul naturii Sale. El nu se poate schimba in rau, pentru cci ar deveni imperfect. El nu se poate schimba in bine, pentru ca deja este perfect. Nu poate fi mai mult sau mai putin decat este. Natura Sa nu permite dezvoltare, evolutie sau imbunatatire. De aceea, El este la fel in Nol Testament ca si in Vechiul Testament (Observatie: erezia lui Marciaon).

Cum explicam faptul ca Dumnezeu S-a pocaut, S-a raz gandit, a schimbat legamantul, etc? In Geneza 6,6, cuvantul ebraic pentru "mahnit" este tradus intr-un mod mai exact prin "a face sa-i para rau". Ori de cate ori Dumnezeu se razgandeste", reiese in mod evident din "relatari biblice ca lucrurile in legatura cu care s-a razgandit Dumnezeu se refera la profetii contingente au fost facute pentru ca oamenii sa vada consecintele faptelor lor. Mai exista in Biblie si schimbari de la Vechiul Testament la Noul Testament care nu indica modificari esenti 15c6 ale in natura lui Dumnezeu (de exemplu, jertfele animale, taierea imprejur, calatotoriile anuale la Ierusalim, etc.). Dumnezeu este neschimbator prin aceea ca El se schimba in limite prescrise si neschimbatoare ale lui Dumnezeu. Cand se pocaieste Dumnezeu? Cand se pocaieste omul. Vezi Iona.

El Isi schimba metodologia doar pe baza unor principii neschimbatoare (cf. 1 Cor. 13,10; Ef. 4,11-12).

Imutabilitatea inseamna: Este scopul neschimbator al lui Dumnezeu de a auzi si de a raspunde la rugaciunile copiilor Sai. Dumnezeu este credincios (1 Cor. 10,13), demn de crezare, demn de increder, de nadejde. Omul se poate biziui pe Dumnezeu. Inseamna ca Dumnezeu poate si va implini tot ce a promis (Rom. 4,21). Aceasta caracteristica este o sursa de incurjare pentru aceia care Il iubesc si Il sevesc. Este un avertisment pentru aceia care Il iubesc si Il servesc. Imutabilitatea nu este incompatibla cu un Dumnezeu care ii asculta si le raspunde copiilor Sai (Mt. 7,7-12; Iac. 5,16).

Dumnezeu S-a revelat suficient

(Lectia intai)

Scopul acestui studiu nu este sa dovedeasca existenta lui Dumnezeu, ci mai degraba ca noi sa acceptam existenta Sa. Vom presupune, la fel cum face Biblia, ca noi credem in Dumnezeu si vom continua studiul asupra naturii acestei Fiinte pe care o numim Dumnezeu. Primul lucru pe care trebuie sa-l intelege pe de-a-ntregul pe Dumnezeu, ar trebui sa fim Dumnezeu! Totusi, intr-o oarecare masura, suntem in stare sa intelgem esenta si atributele Sale. Il putem descrie in contrast cu alte fiinte.

Iata o definitie care ne va ajuta sa intelegem mai bine: "Dumnezeu este duh, nesfarsit, vesnic si statornic in ceea ce priveste fiinta, intelepciunea, puterea, neprihanirea, dreptatea, bunatatea si adevarul Sale" (Marturisirea contrasa Westminster). Aceasta difinitie nu es 2000 te nimic altceva decat o descriere la nivelul atributiilor lui Dumnezeu. Totusi, trebuie sa ne amintim ca, fie cunoscand aceste atribute, nu putem sa le intelegem in adevarata lor vastitate. Trebuie sa acceptam faptul ca sunt incapabili sa-L intelegem pe Dumnezeu. Putem sa stim o parte, dar nu putem intelege totul (Iov. 26,14; Is. 40,28). Caile si gandurile Sale sunt mai presus decat ale noastre (Is. 55,9), judecatile Sale sunt nepatrunse; caile Sale sunt neintelese (Rom. 11,33-34). Mare este taina evlaviei" (1 Tim. 3,16). Putem sa-L cunoastem pe Dumnezeu doar in masura in care finitul poate cunoaste infinitul (Deut. 29,29), dar nu trebuie sa stii totul pentru a sti ceva. Adevarul este ca Dumnezeu S-a revelat suficient (2 Tim. 3,16-17; Mt. 11,27). Omul are nevoie de aceasta revelatie pentru a-L cunoaste pe Dumnezeu, pentru a se cunoaste pe sine, pentru a sti cum trebuie sa traiasca si pentru a sti la ce trebuie sa se astepte. Trebuie sa intelegem ca desi un astfel de studiu este complex, cunoasterea noastra despre Dumnezeu nu trebuie sa fie doar intelectuala. Putem si trebuie sa avem o cunoastere a lui Dumnezeu care ne salveaza (1 Ioan 2,3; 5,13). Acest lucru include ascultare (Iacov 4,7) si supunere (2 Tes. 1,7-10; Osea 6,4). Este un mod in care Dumnezeu este revelat in natura (Rom. 1,19-21; Ps. 19,1). Natura prezinta dovezi ca "Dumnezeu exista." Trebuie sa cautam in alta parte pentru a afla "cine este El." Dumnezeu ii este revelat in parte in om. Omul este considerat ca fiind facut dupa chipul si asemanarea (Gen.1,27). Prin urmare, exista ceva la om care este ca si la Dumnezeu. Dumnezeu este revelat in Cristos (Col. 2,9). A-L cunoaste pe Cristos inseamna a-L cunoaste pe Dumnezeu (Ioan 14,7). Cristos este "chipul Dumnezeului celui nevazut." Dumnezeu S-a revelat pe parcursul istoriei (Ps. 75,6-7; Prov. 14,34; Ioan 19,11). Dumnezeu este revelat in Cuvantul lui Dumnezeu. Desi inca suntem cumva limitati, aici aflam despre esenta si atributele lui Dumnezeu mai pe larg decat oriunde alt undeva. Esenta si atributele lui Dumnezeu Cuvantul "esenta"poate fi definit drept ceea ce subliniaza toate manifestarile exterioare; aspectele de baza ale naturii Sale; nu pur si simplu sau doar o idee, ci realitatea. Cuvantul "atribute" poate fi definit astfel: calitati intrinseci substantei; o descriere a esentei; nu subiective, ci reale si obiective, ele arata modurile in care Dumnezeirea opereaza si exista; sunt manifestari ale existentei Sale. "Atributele non-morale" sunt acelea care nu implica unele calitati morale iar "atributele morale" sunt acelea care atrag dupa sine calitati morale. Omul este si poate deveni ca Dumnezeu (la scara redusa). Omul este asemenea esentei lui Dumnezeu in aceea ca omul este duh ca si Dumnezeu. La un nivel redus, omul poate deveni asemeni lui Dumnezeu din punctul de vedere al atributelor Sale morale. Omul nu este si nici nu poate deveni asemeni lui Dumnezeu in toate privintele esentei lui Dumnezeu. Omul nu este si nu poate deveni asemeni lui Dumnezeu in ceea ce tine de atributele Sale non-morale. Nu trebuie sa credem ca putem diseca natura lui Dumnezeu. Insasi natura Sa interzice asta. Esenta si atributele Sale sunt atat de strans impletite si intr-o atat de stransa legatura unele cu altele, atat de suprapuse unele peste altele, atat de intretaiate si de suplementare unele pentru altele ca nici una din ele nu poate fi luata in considerare fara celelalte. Putem lua fiecare calitate individual numai cu scopul de a o analiza. Aceste calitati nu sunt complementare unele pentru altele (fiecare completandu-se reciproc cu celelalte). Fiecare este perfecta si completa in felul si la randul ei. Dar ele se suplimenteaza unele pe altele (se adauga unele la altele; se adauga sumei totale a lui Dumnezeu). Atunci cand studiem natura lui Dumnezeu, trebuie sa adoptam o atitudine plina de respect (iar asta si in interiorul nostru) doarece mintile noastre Il cerceteaza pe Cel mai mare dintre cei mai mari. Nu analizam doar o marfa de larg consum sau o persoana asemeni noua. Ci cercetam Fiinta fara egal si care poate fi cunoscuta doar pana la un anumit punct, care este limitat. Chiar aceasta limitare a intelegerii noastre, in cel mai bun caz, si insasi limitarea termenilor folositi pentru a-i ilustra natura (dintre care nici unul nu poate fi considerat pe de-a-ntregul adecvat) ar trebui sa ne faca sa intelegem cat de uriasa este slava Sa, si ca este neaparat necesar ca noi sa avem in fata-I o atitudine plina de respect. Aceasta lectie este mai mult decat o cercetare profunda cu scopul de a afla caracteristicile naturii lui Dumnezeu. Cunostintele pe care le-am obtinut si pe care ni le putem inmulti despre Dumnezeu si despre cine este El ar trebui sa ne schimbe cu adevarat si in mod profund vietile. O mai mare intelegere a ceea ce este Dumnezeu ar trebui sa ne oblige la o mai mare supunere in fata Lui; la o inchinare mai sincera si mai plina de devotament; la punerea mai devotata in serviciul bisericii Lui; si la un mai inalt nivel al puritatii vietilor noastre.

De ce credem in Dumnezeu?

Când Moise, cel mai mare conducător
al Israeliţilor, stătea în picioare înaintea
regelui din Egipt, acesta l-a întrebat: “Cine
este Domnul, ca să ascult de glasul Lui şi
să las pe Israel să plece?” (Exodul 5:2).
De atunci, una dintre cele mai mari
provocări ale creştinismului, a fost să le
dovedească ateilor (cei care nu cred în
Dumnezeu) şi scepticilor (cei care pun la
îndoiala posibilitatea de a şti dacă există
Dumnezeu) că există un Dumnezeu.

Filosofi şi teologi vestiţi au dezvoltat
trei argumente majore ca să dovedească
existenţa lui Dumnezeu. Într-adevăr
apostolul Pavel spune că este posibil să se
deducă din ceea ce ne înconjoară că există
Dumnezeu: “În adevăr, însuşirile nevăzute
ale Lui, puterea Lui vecinică şi
dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la
facerea lumii, cînd te uiţi cu băgare de
seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa
că nu se pot dezvinovăţi” (Romani 1:20).
Să examinăm pe scurt cele trei
argumente. Primul este întemeiat pe
varietatea de forme pe care le vedem în
lume. Universul este întemeiat astfel încât
luna este la distanţă exactă de pământ ca să
ajute la succesiunea anotimpurilor, zilelor
şi fluxurilor oceanului. Pământul se
întoarce cu viteză precisă ca să menţină
gravitaţia şi pământul este la distanţă
exactă de soare ca acesta să-i dea cantitatea
necesară de lumină şi de căldură. Rotaţia
pământului face ca lumea în care se poate
trăi să aibă zi şi noapte.

Trupul uman (şi toate fiinţele vii) este
astfel proiectat ca să poată mânca hrană, so
digere, să folosească energie pentru a se
mişca, să crească şi să se reproducă şi să
elimine ce nu este bine. Trupul uman este
un “aparat” remarcabil de la munca internă
a celulei până la organele complexe prin
care omul respiră, se reproduce, vede şi se
mişcă.

Evoluţia pur şi simplu nu poate
răspunde la întrebările ce apar când ne
referim la originea trupului uman. David a
spus: “Te laud că sînt o făptură aşa de
minunată. Minunate sînt lucrările Tale, şi
ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!”
(Psalmii 139:14).

Un al doilea argument care dovedeşte
existenţa lui Dumnezeu vine din sfera
moralităţii. Moralitatea este sfera binelui
şi răului. Şi are în vedere hotărârile “Eu
trebuie să fac asta” sau “Eu nu trebuie să
fac asta.” Toţi oamenii din fiecare
societate au principii morale. Principiile
morale ale unei culturi pot să-nu fie
aceleaşi cu ce ne învaţă Dumnezeu în
cuvântul Lui (şi deci pot să nu fie principii
morale corecte); totuşi există principii
morale.

Pentru că principiile morale se nasc în
minte şi nu din materie, asta înseamnă că
există o “Minte Morală.” O minte supremă
trebuie să fie sursa moralităţii care este
evidentă în toţi oamenii. Ce altă sursă ar
putea avea? Este posibil ca principiile
morale să se fie născut în animale? Cine a
văzut vreodată un câine plângând pentru că
l-a muşcat un om de picior? Cine a văzut
vreodata un şarpe plângând pentru că a
omorât pe cineva? Este posibil ca
principiile morale să se fi născut din lucruri
precum stânci şi noroi? Întrebarea este
absurdă, nu-i aşa?

Din nou Pavel spune în Romani 2:14-
15: “Când Neamurile, măcar că n-au lege,
fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei,
cari n-au o lege, îşi sunt singuri lege; şi ei
dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în
inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta
mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor,
care sau se învinovăţesc sau se
dezvinovăţesc între ele.”

Un al treilea argument care dovedeşte
existenţa lui Dumnezeu vine din legea
ştiinţei, care spune că pentru fiecare efect,
trebuie să existe o cauză. Legea această a
cauzei şi efectului este o lege standard în
ştiinţă. Dar de unde a venit ştiinţa? De
unde au venit legile? De unde au venit
principiile morale? De unde a venit
universul?

Desigur universul nu este etern. Două
legi fundamentale ale ştiinţei – legea
termodinamicii – dovedeşte că universul a
avut un început şi pierde încet energia care
poate fi folosilă. Astfel, universul nu este
etern.

Singurul răspuns rezonabil este că
există o Primă Cauză – Dumnezeu. Legile
se nasc în minte, nu din materie fizică.
Principiile morale se nasc în minte, nu din
materie fizică. Universul nu poate să se fi
cauzat şi nu este etern. De aceea, trebuie
să existe o minte care este eternă –
cunoaştem că este Dumnezeu. Autorul
cărţii Evrei a spus: “Orice casă este zidită
de cineva, dar Celce a zidit toate lucrurile,
este Dumnezeu” (Evrei 3:4).

Am putea adăuga alte motive. Isus
Cristos este menţionat în câteva cărţi
istorice în afara Bibliei. Când prezintă
viaţa lui Isus, Biblia Îl prezintă trăind o
viaţă perfectă şi fară de păcat, făcând
minuni pentru a dovedi că El este Fiul lui
Dumnezeu şi Salvatorul lumii şi fiind
crucificat pe cruce de iudei şi romani din
cauza afirmaţilor Lui.

Nici chiar ateii nu se vor uita la
relatarea Bibliei despre Isus spunând că El
a fost un mare escroc sau mincinos. Dacă
Isus n-a fost nici mincinos şi nici nebun,
atunci El trebuie să fie Cel Care a afirmat
că este – Fiul lui Dumnezeu! Desigur, cine
poate explica faptul că mormântul era gol?
Nu există nici o explicaţie rezonabilă cu
excepţia celei că Cel Care a fost în
mormânt nu mai este acolo: “a înviat, nu
este aici; iată locul unde îl puseseră”
(Marcu 16:6).

Există dovezi suficiente şi
convingătoare pentru ca noi să ştim şi să
credem că Dumnezeu există. Când ştim că
Dumnezeu există şi înţelegem cine este
Dumnezeu, suntem motivaţi să ne
închinăm Lui. David a spus: “Te laud că
sînt o făptură aşa de minunată” (Psalmii
139:14).

Spuneţi-ne dacă vreţi să studiaţi
mai amănunţit Cuvântul lui Dumnezeu.
Vă putem trimite prin poştă o serie de
cursuri de Biblie ca să studiaţi acasă; vă
putem trimite o Biblie; puteţi veni să
studiaţi Biblia cu noi – de două ori pe
săptămână. Avem cursuri de Biblie pentru
toată lumea – copii şi adulţi. Totul este
gratuit.